Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu
Alexandru Lăpușneanu le-a spus clar și răspicat boierilor “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”
Vlad Filat, Lapușnean și el, le-a spus deputaților lui Ghimpu la fel de clar și de răspicat: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” Dar să povestim domol, așa cum a făcut-o la vremea sa Costache Negruzzi…
…Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Ion Păduraru, amîndoi călări pe armăsari nemțești, mercedes-benz, cumpărați mai an cu jumate de miliard de galbeni și înarmați din cap până în picioare cu copiile săbiilor lui Ștefan Cel Mare și Sfînt.
— Ce socoți, Ioane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare?
— Să nu te îndoiești, măria-ta, răspunse curtezanul, țara geme subt asuprirea Alianței. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere de la FMI, îndată vor alerga și-l vor lăsa.
— Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Ponta-vodă la munteni; dar ți-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii.
— Aceasta rămîne la înaltă înțelepciunea măriei-tale.
Vorbind așa, au ajuns aproape de Telecentru, unde poposiră la dumbrava Green Park.
— Doamne, zise un aprod apropiindu-se, niște deputați sosind acum de la Chișinău cer voie să se înfățișeze la maria-ta.
— Vie, răspunse Vlad.
Curînd intrară sub cortul unde el ședea încungiurat de boierii și căpitanii săi, sase deputați PL, din care patru mai bătrîni, o femee trecuțică și ea de ani, dar cu perle și diamante de la Ghimpu, și un june. Aceștii erau vornicul Hadârca(nalia), postelnica Guțu, spatarul Bodrug, paharnicii Saharneanu, Arhire și Vacarciuc.
Apropiindu-se de Vlad-vodă, se închinară pînă la pămînt, sărutîndu-i poala după obicei.
— Bine-ați venit, boieri! zise acesta silindu-se a zîmbi.
— Să fii maria ta sănătos, răspunseră boierii.
— Am auzit, urmă Vlad, de bîntuirile țării și vreu s-o mîntui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie.
— Să nu bănuiești, măria-ta, zise Hadârca(nalia), țara este liniștită și poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt; căci așa este obiceiul norodului nostru, să mulgă armăsarul, pardon țînțarul. Pentru aceea obștia ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește și Maria Ta să te ogoi, și să mai stai prin Lăpușna oleacă, precum a facut Mihai Cel Înțelept al nostrum, că iaca stă fără funcție de doi ani…
— Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă ogoi? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt spre Cotul Morii. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg?
— Solului nu i se taie capul, zise Saharneanu; noi sîntem datori a-ți spune adevărul. Noi sîntem hotărîți a-l schimba pe Ghimpu cu Chirtoacă, doar ca să te înscăunăm pe Maria Ta, altfel ar putea veni Comuniștii cu oști streine și vai de biata țară cînd vom avea războaie între noi și poate și măriei-tale nu-i va fi bine, pentru că domnul Marian…
— Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Ana Guțu.
— Au doar nu sînt și eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-ați jurat și mie credință, cînd eram numai stolnic la Diacov? Nu m-ați ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat la 7 aprilie? Care s-au întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha! ha! ha!
Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau.
— Cu voia măriei-tale, zise Vacarciuc, vedem că moșia noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de gomici va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta?
— Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Saharneanu.
— Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care-i jupiți voi. Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi. Destul, boieri! Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanile lui surle și din pelea lui căptușeală dobelor mele.
Boierii ieșiră mîhniți; Hadârca(nalia) rămase.
— Ce-ai rămas? întrebă Lăpușneanul.
— Doamne! Doamne! Zise Hadârca(nalia), căzînd în genunchi, nu ne pedepsiți pre noi după fărădelegile naostre! Adă-ți aminte că ești pămîntean, adă-ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi! Cruță pre biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe lîngă măria-ta și noi chizeșluim că un fir de păr din cel implantat nu se va clătini din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și vecinii noștri. Încredi-te în noi!
— Să mă-ncred în voi? zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gîndești că eu nu știu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“? Pesemne nu vă cunosc eu și pre tine mai vîrtos? Nu știu, că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat? Ghimpu îmi este vechi dușman, dar încăi niciodată nu s-au ascuns; Bodrug este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie; Îmi place a privi sumeția lui, pre care nu se silește a o tăinui. Lui Guțu i se par că toate paserile ce zboară se mănîncă. Dar tu, Hadârca(nalie) învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Petru Despot, apoi pe Mihai Cel Înțelept, m-ai vîndut și pre mine, vei vinde și pre Chirtoacă; spune-mi, n-aș fi nătărău de frunte, cănd m-aș încrede în tine? Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela, și îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului. Sînt alți trîntori de care trebuie curățit stupul.
Hadârca(nalia), îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care-l bate. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Vlad-vodă-Lăpușneanul a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputații erau porunciți Piotr Kiril, ca neputînd înturna pre Lăpușneanul din cale, să-și urmeze drumul la Bruxelles, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd că el venea cu însăși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Piotr, cerură voie să rămîie a-l întovărăși. Acesta era planul lui Hadârca(nalia), ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete.







